Bacău, 3 februarie 2025 – Asociația The New Pagan Dawn, prin filiala sa din Bacău, a depus astăzi, 3 februarie 2025, solicitarea oficială către Primăria Municipiului Bacău pentru autorizarea primei ediții a evenimentului Bacău Pagan Pride. Acest festival, organizat sub coordonarea președintei filialei, Miron Ioana, își propune să promoveze valorile identitare ale comunității păgâne, diversitatea culturală și respectul reciproc între tradițiile spirituale.

Evenimentul este planificat să se desfășoare între 24 și 30 octombrie 2025, incluzând o serie de ateliere tematice în cadrul Pagan Fest (24-29 octombrie), iar în data de 30 octombrie va avea loc Marșul Bacău Pagan Pride, pe traseul Prefectură (Piața Tricolorul) – Bulevardul Republicii (Calea Mărășești) – Piața Trandafirului. Se estimează participarea a aproximativ 500 de persoane.

Acest eveniment reprezintă un pas important în recunoașterea și vizibilitatea comunității păgâne din România. Ne dorim un dialog deschis cu autoritățile și societatea civilă pentru a combate discriminarea și stereotipurile, dar și pentru a celebra valorile spirituale și culturale care ne definesc”, a declarat Miron Ioana, președinta filialei Bacău a Asociației The New Pagan Dawn.

Organizatorii asigură că evenimentul se va desfășura în mod pașnic și civilizat, iar măsurile necesare pentru siguranța participanților au fost deja propuse autorităților locale.

Pentru informații suplimentare:

E-mail: [email protected]

Telefon: +40 761 398 407


Descoperă mai multe la Bacău Pagan Pride

Abonează-te ca să primești ultimele articole prin email.

Lasă un răspuns

Descoperă mai multe la Bacău Pagan Pride

Abonează-te acum ca să citești în continuare și să ai acces la întreaga arhivă.

Continuă lectura